clanul iacomi

Dincolo vom descoperi cine este cu adevărat sărac sau bogat

Zis-a Domnul: Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, veselindu-se în toate zilele în chip strălucit. Iar un sărac, anume Lazăr, zăcea înaintea porții lui, plin de bube, poftind să se sature din cele ce cădeau de la masa bogatului; dar şi câinii venind, lingeau bubele lui. Şi a murit săracul şi a fost dus de către îngeri în sânul lui Avraam. A murit şi bogatul şi a fost înmormântat. Şi, în iad, ridicându-şi ochii, fiind în chinuri, el a văzut de departe pe Avraam şi pe Lazăr în sânul lui. Şi el, strigând, a zis: Părinte Avraame, fie-ţi milă de mine şi trimite pe Lazăr să-şi ude vârful degetului în apă şi să-mi răcorească limba, căci mă chinuiesc în această văpaie!

Dar Avraam a zis: Fiule, adu-ţi aminte că tu ai primit cele bune ale tale în viaţa ta, iar Lazăr, asemenea, pe cele rele; şi acum aici el se mângâie, iar tu te chinuiești. Şi, peste toate acestea, între noi şi voi s-a întărit prăpastie mare, ca aceia care voiesc să treacă de aici la voi să nu poată, nici cei de acolo să treacă la noi. Iar el a zis: Rogu-te, dar, părinte, să-l trimiți în casa tatălui meu, căci am cinci frați, să le spună lor acestea, ca să nu vină şi ei în acest loc de chin. Şi i-a zis Avraam: Au pe Moise şi pe proroci; să asculte de ei. Iar el a zis: Nu, părinte Avraame, ci, dacă cineva dintre morți se va duce la ei, se vor pocăi. Şi i-a zis Avraam: Dacă nu ascultă de Moise şi de proroci, nu vor crede nici dacă ar învia cineva din morți.Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin I. Băjău

La Lehliu totul este de furat, totul pe combinatie

Experimentul Lehliu este oglinda Partidului si a rezultatului celor 30 de ani de dominatie, a unei clase politice formata din hoti, lasati sa fure, fara ca cineva sa ii intrebe de sanatate.

Primarul Orasului Lehliu Gara- PNL Calarasi

Azi vom patrunde in Primaria Lehliu Gara, unde in ultimii patru ani, toata structura unitatii administrative, a lucrat pentru a trece in posesia Primariei Lehliu Gara si ultimele bucatele de pamant, ramase neadjudecate, adica pentru mica masa a blatului, in care Clanul papa tot, iar tu ramai doar ” o saracie”, asa cum bine spunea Alin Ploiesteanu (primarul din Frasinet).

Patru ani si o sumedenie de acte administrative, proiecte, cadastre, hotarari de Consiliu Local, totul pentru a adjudeca, la masa blatului, cateva hectare de teren, in apropierea trecerii de cale ferata din Lehliu Gara.

Nu poti intelege cate acte administrative au fost necesare pentru a introduce aceste terenuri in proprietatea Primariei Lehliu Gara, insa Primaria a lucrat aproape patru ani, iar suma totala platita de Primaria Dor Marunt, pentru a rezolva aceste terenuri, se invarte in jurul sumei de 130.000 de euro, bani care reprezinta, cheltuiala ora om, costuri cu firmele de cadastru, taxe, etc.

Lehliu Gara- un oras jefuit de talhari

Ce a facut Primarul Iacomi cu terenurile din Lehliu Gara? Au ajuns toate la Clan, la cei bogati si in timp ce bogatii devin mai bogati, saracii devin mai saraci, mai flamanzi si mai disperati.

Jocurile de culise au fost incredibile, scandaluri, intelegeri la masa blatului, insa totul a fost aranjat!

In loc de cresa, de gradinita noua, de zona industriala gandita pentru cateva firme care sa aduca locuri de munca, in loc de parc pentru cei mici, terenurile au ajuns la Gruparea Iacomi.

Popescu Ion- cel cu depozitul de lemne.

Loader Loading…
EAD Logo Taking too long?

Reload Reload document
| Open Open in new tab

Download [126.94 KB]

Loader Loading…
EAD Logo Taking too long?

Reload Reload document
| Open Open in new tab

Download [126.35 KB]

Loader Loading…
EAD Logo Taking too long?

Reload Reload document
| Open Open in new tab

Download [123.90 KB]

Popescu Ion a furnizat lemne si piatra conform solicitarilor
Loader Loading…
EAD Logo Taking too long?

Reload Reload document
| Open Open in new tab

Download [136.33 KB]

Loader Loading…
EAD Logo Taking too long?

Reload Reload document
| Open Open in new tab

Download [131.54 KB]

Din cate intelegem si acest teren de 1.46 ha, a ajuns tot la Clan, insa nu a fost inca intabulat dreptul de proprietate. Vom reveni aici cu clarificari, legat de numele proprietarului!

Litigiu intre Sofian Costache (Euro Spa Trading) si Dan Rucareanu?

Loader Loading…
EAD Logo Taking too long?

Reload Reload document
| Open Open in new tab

Download [125.30 KB]

Loader Loading…
EAD Logo Taking too long?

Reload Reload document
| Open Open in new tab

Download [134.42 KB]

Loader Loading…
EAD Logo Taking too long?

Reload Reload document
| Open Open in new tab

Download [117.61 KB]

Loader Loading…
EAD Logo Taking too long?

Reload Reload document
| Open Open in new tab

Download [125.35 KB]

Primarul Iulian Iacomi- Primarul care nu a fost ales de tine! Devenit Primar prin frauda!
Nu putea sa lipseasca o melodie linistita, in ton cu materialul prezentat

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *