Acțiunea de kompromat importiva Bisericii Ortodoxe și a Părintelui Calistrat Chifan, concepută și executată de trustul Ringier (detinut de Evrei), prin Libertatea și entitățile media arondate, a avut succes. A fost executată magistral și implementată punctual, în ce avea să devină, un imens scandal. Sute de mii de vizualizări ale subiectului, materiale video distribuite prin canale întortochiate, care prezintă trunchiat adevărul, buletine de știri și zeci de mii de comentarii, toate, au reușit să întoarcă Român contra Român!
Dar să vedem cum se face:
Toată povestea începe în Redacția Libertatea, unde nou-venitul Hopulele Catalin (ziarist venit recent la Bucuresti din Iasi), care încă publică articole in redactii din Iasi, prezintă colegilor din redactia Libertatea problema a două surori, care nu pot obține doua locuri de veci suplimentare (fata de cele doua in posesie), în cadrul cimitirului Mănăstirii Vladiceni.
Cele doua domnisoare ( Amironoaie Adina Gabriela și Amironoaie Elena Olivia) „…sunt moldovence adevărate și nu se lasă până nu obțin ce vor” (Hopulele Catalin).
Baza problemei o constituie faptul ca surorile Amironoaie doreau sa aiba locuri de veci si ele, langă mama lor, decedată din cauza COVID, acum 18 luni. Libertatea nu preia articolul, din cauza lipsei de „substanță”! „Să vina cu înregistrări, cum le abuzează, cum le scuipa, și rezolvăm!” a fost răspunsul în redacție.
Personajele principale
Catalin Hopulele- scrie pe rand in ziarele CuzaNet, Opinia studențească si Ziarul de Iași și este renumit, în special, pentru articolele scrise ca suport pentru Evrei, el având o rădăcină în Iudaism. Vine la București și ajunge la Libertatea tocmai pentru apropierea de Israeliți și aplecarea către problemele acestora.
Vasile Ernu (Evreul Mesianic)- personaj cheie în mânjirea bisericii Ortodoxe prin trustul Ringier.
Amironoaie Adina Gabriela si Amironoaie Elena Olivia
Doua moldovence frumoase, inteligente și foarte supărate! Adina este avocată iar Olivia este profesor. Trebuie menționat că după decesul mamei, sora mai mică a suferit o depresie foarte puternică, care nu este încă rezolvată.
Adina și Gabriela au cunoscut o profundă dezamăgire, legat de refuzul Părinților din Mănăstire, care nu au dat curs solicitărilor celor doua doamne, solicitări halicinante pentru cei din așezământ!
Supărarea cauzata de plecarea mamei și dificultățile din plan personal/ familial, combinate cu dezamăgirea de la mormântul mamei, au dus la o situație de „război”, în care, cele două domnișoare au decis să schimbe conducerea Mănăstirii- cu forța!
Încurajați de Catalin Hopulele, care le-a promis că vor lansa o campanie media la nivel național (ceea ce au si făcut), Adina și Gabriela au decis să ii scoată din minți pe Părinții din Mănăstire, de a filma evenimentele și de a expune adevărul lor!
Așa a început campania celor doua surori. Oglinzi rupte la mașini, amenințări la adresa călugărilor și Părinților, filmarea și hărțuirea repetată, umilirea și urmărirea a tot ceea ce mișcă în Mănăstire și biserică. Luni bune (18 luni) au avut o singură activitate: de a filma, instiga și incita o reacție, care până la urmă a venit! Oameni așezământului erau terorizați de Adina și Gabriela, însă nu aveau ce să facă! Părintele nu poate izgoni un credincios, nu îl poate da afară din biserică! Biserica este a lui Dumnezeu!
A se observa că Amironoaie Olivia și Gabriela, cele doua surori implicate în scandal, i-au pus piedică Părintelui Calistrat Chifan și l-au împins. Acesta a venit să oprească o discuție a celor doua surori cu o alta doamna, care era hărtuită de Gabriela. Cum părintele Calistrat nu a mai rezistat, enervat și satul de „nebune” (cum erau ele numite de enoriasii care veneau la Mănăstire), Părintele le-a trosnit!
„Preotul e un om de țărână, cu slăbiciuni și cu boli, cu dorințe și cu idealuri.” Parintele Calistrat
Dar ce vroiau surorile Amironoaie? De unde atâta supărare și cum a ajuns o acțiune premeditată și concertată timp de aproape 6 luni să se transforme într-o acțiune de kompromat importiva Bisericii Ortodoxe- în special!
Cu o săptămână înainte de evenimentul cu pricina, surorile Amironoaie au trimis Preasfințitului Nichifor Botosaneanu, o scrisoare de nouă pagini, din care dăm citate:
De menționat că Amironoaie Olivia și Gabriela rămâneau în Mănăstire și Biserică de dimineața până seara, și că erau considerate de cei cu care veneau în contact, ele având atitudini violente și fata de mireni!
Cimitirul în care groapa se sapă în pământ
Locurile de veci ale celor două surori se află în apropierea unui izvor subteran, aflat la 4 metri adâncime, care s-a nimerit în apropierea lor. Îngrijorate că vor exista infiltrații și de faptul că nu pot convinge părinții să facă lucrări de drenaj lateral în zona de deal (aici lucrare serioasă), fetele au decis să îi pedepsească pe cei din Mănăstire, asmuțindu-i cu bățul prin gard, până au cedat!
Libertatea- haznaua de unde a fost ventilată toată mizeria
Mai bine de 30 de zile au curs reportajele din media Adventista/ Evreiasca si Antene, unde a fost prezentata o mica parte a adevarului si a povestii.
Libertatea a ventilat prin toate canalele știrile legat de subiect, ceea ce a provocat o iremediabilă daună, menită să sape la structura societății noastre, asta în timp ce sectanții de la Respiro, uniți cu Baptiștii, cu Americanii și Evreii, părtund în scoli și fac prozelitism agresiv, prin prisma a sute de ONG-uri, construiesc scoli private, religioase, construiesc licee, grădinițe și spitale adventiste, asta in timp ce ne otravesc oamenii politici, din functii cheie ale MAI sau Ministere, să poată pune mâna pe funcții si otravesc copii „dusmanilor” Sectei.
Elemente de reținut
Redacția Libertatea a croit articolele în mod tendențios, specific construite pentru acțiunea de Kompromat, ținând cont de multiplele materiale publicate (filmate însă la date diferite) și atent tăiate, din care să se înțeleagă, faptul că Părintele Calistrat (foarte apreciat de enoriași), este un monstru.
Libertatea avea însă toate elementele de la bun inceput, a încurajat prin Hopulele Catalin acțiunile violente și a participat activ la propagarea mizeriei menite să lovească în biserica Ortodoxa. Libertatea a folosit resurse importante pentru a propaga știrea pe toate canalele media, televiziuni, discuții televizate, cu scopul de a instiga la ura împotriva Bisericii Ortodoxe!
Și nu vreau să închei fară a menționa faptul că Părintele Calistrat propagă ideea înțelegerii și iubirii față de evrei, o face deschis și sincer! Asta înseamnă să ai chemare către Dumnezeu, să meriți să slujești!
Daca ar ști Părintele Calistrat ce au săvârșit Frații Evrei și Frații Sectanți Adventiști (fundamentaliști), ce uneltiri la adresa bisericii Ortodoxe, a bisericii Catolice și la adresa societății noastre, au pregatit „fratii”, nu ar mai dormi noaptea!
Și încă o mică notă, legat de Catalin Hopulele, să înțelegem exact cine lucrează la Libertatea, ce fel de jurnaliști
Acesta este tipul de materiale produse de acest individ!