Povestea își are originea în pandemie, când multe dintre afacerile interlopilor din clan au început să scârțâie.
Veșnic în căutare de surse noi de bani, Împăratul Iacomi a imaginat – sfătuindu-se cu fratele Ion (zis turcul) – „constituirea unei organizații de dezvoltare intercomunitară”. Sub acest titlu pompos se ascundea, de fapt, comasarea unor sume din bugetele locale ale mai multor localități călărășene (dintre care nu lipseau, evident, Lehliu-Gară, Dor-Mărunt, Nicolae Bălcescu, Alexandru Odobescu, Frăsinet etc.), care să fie cheltuite – chipurile! – pentru dezvoltare. Comună. Intercomunitară. Calculul e la mintea cocoșului: sume mai mari contractate = comisioane mai mari (procentual) pentru parandărăt.
Adică, Iulică și Ionică – proțăpiți în fruntea acestei organizații – luau șpaga comisionată și din contractele altor primării (nu doar de la Lehliu-Gară și Dor-Mărunt), pentru orice achiziție comună. Îi duce capul la ciordeală, nu?
Și, pentru că, în zonă, numărul maidanezilor crescuse într-adevăr îngrijorător, s-a găsit acest pretext ideal pentru justificarea asocierii, cu explicația că se aduc câini, cu dubele, dintr-un sat în altul și că, oricum, lătrătorii nu țin cont de granițele UAT-urilor și că migrează în haite înfometate de la Răzvani la Lupșanu și de la Dâlga la Dragoș-Vodă.
Pare logic, dar nu explică de ce în organizație se voiau incluse localități situate la zeci de kilometri distanță unele de altele și nici de ce au fost sărite din schemă comune aflate pe potențialele trasee ale migrației canine.
Numai că, după cum zice vorba românească, nu s-a întâlnit hoțul cu prostul: câțiva dintre primarii localităților care urmau să intre în organizație (în frunte cu Ionel Tatu, de la Vâlcelele – fieful Zeului Iliuță) au mirosit golănia fraților Iacomi – și le-au dat flit. Rămas fără această mașină de bani (în construcție), Împăratul s-a trezit că, prin accentuarea problemei câinilor comunitari și prin tam-tamul făcut, s-a expus singur furiei lehlienilor, revoltați de agresivitatea și mulțimea maidanezilor care bântuie pe străzile din Lehliu (în spatele gării, pe terenul viran din zona Penny, în jurul pădurii etc.). Și că, trebuie să o rezolve, măcar declarativ.
Nimic mai simplu: altă ședință de Consiliu Local, un nou proiect de hotărâre și o nouă abordare – nu mai lucrăm cu o firmă privată de ecarisaj (care cerea 100 de euro / câine capturat), ci semnăm un contract cu Serviciul Public pentru Gestionarea Câinilor Fără Stăpân Călărași, pentru un tarif de (la data ofertei) 373 lei / câine, majorat între timp la 460 de lei (sumă care acoperă și o perioadă de găzduire de două săptămâni într-un adăpost, sterilizare și tratament).
Numai că, nici acest plan nu a funcționat: relația personală conflictuală Iacomi – Iliuță, lipsa de profesionalism a angajaților, totalul dezinteres față de problemă al Primăriei au conlucrat la agravarea situației. Avem tot mai mulți câini vagabonzi pe străzile orașului, și tot mai agresivi. Și plătitori de taxe tot mai nemulțumiți.
Astfel, după o nouă repriză de reproșuri pe care le-a suportat, de la obraz, în public, Împăratul își convoacă locotenenții și le ordonă scurt:- „Până de Paște nu vreau să mai văd niciun maidanez pe stradă! Sau măcar până la Înălțare, dacă e timpul prea scurt. Îi luați pe toți ăia care o freacă pe banii primăriei – de la Apă, Spital, Liceu – și curățați orașul de javre. Dacă e nevoie, le luați gâtul dulăilor, îi beliți și îi vindeți drept miei – în piață. S-a înțeles?„