Când un lider politic ajunge să fure de la copiii care vin la scoală flamanzi și înghețați, întreaga comunitate are o problemă existențială, mai ales, atunci când apatia și frica inhibă orice pornire

Au fost multe evenimente în istoria poporului nostru, evenimente crâncene, de o rară duritate, multe cu consecințe devastatoare, însă, nu am reușit să găsesc o situație că cea existentă în comuna Dor Mărunt, Județul Călărași.

Un lider de comunitate care îmbuibat de prosperitate, să ajungă să fure de la copii care îi sunt dați în grijă, să jefuiască cu atâta răutate și parșivie copii minori care vin la școlile distruse din comună, înfometați și înghețați.

Cum poate o comunitate să treacă conștientă pe lângă așa ceva, zi de zi și săptămână de săptămână, fară să îi pese câtuși de puțin, resemnată sau îngrozită să ridice vocea, prea zdrobită să mai poată spera la mai bine.

Locatie: Comuna Dor Mărunt; Primar: Ion Iacomi (zis Turcul)

FAPTA

Hoția a fost premeditată cu mai bine de șase luni de zile, motiv pentru care Primarul Ion Iacomi și Secretarul Comunei Dor Mărunt, au pus deoparte mai bine de 130.000 euro , iar spre sfârșitul anului au inventat necesitatea schimbării gardurilor la cele trei școli din comună, cu unele noi (în decembrie).

În fapt, prin sifonarea banilor cu o firma căpușă, Ion Iacomi și Vatafu au împărțit banii cu firma prestatoare!

Și așa au făcut!

Lucrarea

Vechiul gard nu avea nimic și în vara lui 2022 a fost vopsit chiar de cadrele didactice, care au vopsit gardul la pensulă și imi aduc aminte de profesorii care și-au distrus hainele și încălțările din cauza petelor de vopsea.

Adică, cele trei garduri nu aveau nevoie de înlocuire!

Lucrarea pentru scoala din Dalga Gara- trebuia terminata in luna Februarie!

Administratorul firmei Sc Donau Termo SRL, Județul Călărași (firma abonată sălbatic la banii publici din Județ) ne-a declarat că motivul pentru întârzierea panourilor metalice (4 luni, mai precis) și a porților la Dalga Gara „tine de un utilaj defect”!

Adevărul este că Iacomi Ion (primarul) este cel care execută tablele, asta pentru că la Ogoru are o astfel de mașină, iar banii se întorc de la SC Donau thermo SRL înapoi la primari, prin facturare!

Suma totala jefuită este de aproximativ 100.000 de euro. Suma se împarte la trei scoli, adică 34.000 euro/ scoală (plus alte cheltuieli facturate ulterior)!

Costul real al execuției este undeva la 10.000 de euro. (aici includem tabla) SC Donau Thermo SRL alaturi de SC Nico Construct SRL sunt renumite în Județul Călărași pentru lucrările fictive executate, hoțiile din banii publici, măsluirea proceselor verbale de recepție și întoarcerea banilor către cei care dau lucrarea, totul sub protecția oferita de partid, care tine în mana o serie de Procurori (Banescu Liliana, Xenofonte Purcarea, Miu Madalina, Petrache Angelica, printre alții), considerați simple păpuși.

Se merge pe aceeiași schemă ca în cazul Primarului din Nicolae Bălcescu, care a jefuit și încă jefuiește primăria pe care o conduce, chiar dacă este inclupat pentru furt (printre altele)-ILIE LASCU (zis Bâlbâitul)- membru al Clanului Iacomi.

Lucrare regizată prost

Se trezește Iacomi că rămâne exact cu 150.000 euro surplus bugetar și găsește să schimbe niște garduri (în decembrie) cu lucrări de săpături și betoane, chiar dacă ele nu trebuiau schimbate.

Consilierii locali au votat proiectul cu majoritate de voturi, însă partea care trebuia executată de Iacomi și familia lui numeroasă, adică montarea panourilor de metal decupate, și a porților, nu numai că a întârziat, însă Iacomi a început și campania agricolă pe cele 300+ de ha are localității (pe care le lucrează abuziv), motiv pentru care nu a mai avut timp să pună gardurile metalice și la Școala Dalga Gară.

În prezent, Școala din Dalga Gara nu are garduri!

Lucrare facuta in bataie de joc, cu resturi de beton aruncate in curtea scolii si rosturi nechituite prin care se infiltreaza apa.
Lipsa portilor reprezinta un adevarat risc pentru copii care invata in scoala, avand in vedere ca in fata unitati este drumul nationa DN 3A

De la o găinărie la hoții serioase

Aceiasi firma a primit tot de la Primaria Dor Marunt, 181.000 de euro pentru a renova un dispensar!

Cu acesti bani se poate construi o cladire identica noua! Valoarea reala a lucrarii de „spoire” a cladirii este undeva in jurul sumei de 30.000 de euro!

De la Frațiorul Iulian Iacomi, un contract de 181.000 de Euro

Jumătate de milion de Euro sifonați din Dor Mărunt numai prin SC Donau Termo SRL- pe lucrări umflate grosolan

Ion Ianole: „Sunt o persoana sincera,dornica de cunostinte si incercari noi;imi place sa lucrez in echipa si vreau ca fiecare lucru inceput sa fie dus la sfarsit cu succes.”

Ion Ianole (SC Donau Termo SRL) este apropiat de mafia PSD-PNL, cu afinitati pentru Centru de Cultura si Creatie din Calarasi.

SC Nico Construct SRL vine și fură ultimii bani din Primăria unde nu se face nimic!

După scandalul cu piatra și drumurile pentru care primăria a plătit 200.000 de euro, către o altă firmă de casă a Clanului Iacomi, prin care sunt sifonate sume importante, au început să apară prin localitate, timid, cantități mici de piatră, întinse în strat subțire! SC Nico Construct SRL este o importantă componentă a Crimei Organizate din Călărași, sprijinită de Procurori prin închiderea și dosirea plângerilor!

Doresti sa suni primarul pentru a afla cum sunt cheltuiti banii publici?

Ion Iacomi 0723825231

Iulian Iacomi 0722533088

Alin Ploiesteanu 0723331721

Iliuta Vasile 0722260625

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *