Și au venit elitele la Dor Mărunt, aduse de Secta Iudeo-Adventistă, pe canalul bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea, și au fost omenite, așa cum se cuvine, cu pâine și sare, cu dansuri populare, purtate la Zeul Zeului (la Călărași); au fost medaliați, au fost omeniți și au aplecat, înapoi în Italia!
Pe pagina lor de facebook, italienii au luat postarea Marianei Stan și au pus-o la ei! Atât! Adică, italienii din localitatea mă-sii, împânzită cu pocăiții romani, nu știu de modul absolut fastuos în care primarul lor a fost primit la Dor Mărunt! Adică, pentru Italienii veniți zilele trecute, toată vizita asta a rămas ceva privat!
Copilașii Marianei Stan
Ajunși la Dor Mărunt, copilașii Marianei Stan au dansat în fața invitaților și au prezentat un program artistic în sala de sport a localității, locație aflata peste drum de Scoală Adventistă nr 1 din Dor Mărunt.
Sala de sport făcută pe fonduri europene cu susținerea lui Iulian Dumitrescu (Albanezul) este o sală privată a adventiștilor din Dor Mărunt- Bărzeni, în care ceilalți copii din Comuna Dor Mărunt nu au acces.
În sală, însă, la acest eveniment au fost chemați să prezinte un program artistic și copiii din Dalga Gară, de la Școala unde exista un alt grup de dans!
Pentru prezenta vizită, la fel ca în cazul vizitei Ambasadorului Republicii Corea de Sud, dl How Sho Fsi Min, copiii au lucrat intens și au fost instruiți cu patru săptămâni înainte să pregătească (sub anonimat- adica nu se stia cine vine…) dansuri și programe artistice, pentru elite!
Atenție! Nu pentru părinți, pentru bunici sau pentru localitate, pentru niște lături aduse de Sectanții Marianei Stan (batante din Italia), care călare pe gâtul primarului Ion Iacomi, au transformat copiii în unelte, iar vizitele în bâlci, asta în timp ce copiii dansau printre mesele pline de la Hanul Rustic, noaptea, iar mesele populate cu violatori, pedofili și pușcăriași, care nu catadicseau nici macar să se întoarcă cu fata la copiii ce dansau printre mesele încărcate!
Și copiii care au fost la Hanul Rustic (doar cei din Dor Mărunt) nu au primit o cană de apă, o felie de tort, o prăjitură, nimic!
Și pentru că nu au avut un număr de dans care să se ridice la înălțimea celor din Dalga Gara, Mariana Stan, supărată, nu a postat nici o înregistrare video cu ei, nici acum, nici la vizită celor din Coreea de Nord!
La fel, primarul Ion Iacomi, Iulian Iacomi și toți cei prezenți au fost instruiți să nu posteze materiale video pe facebook! Daca postau era caz penal, deoarece minorii sunt folositi pentru mesele pline ale adultilor pentru enterteinment gratuit, la ore tarzii in noapte.
Iata, in premiera nationala, cum danseaza copii Scolii nr 1 din Dor Marunt, noaptea, printre mesele pline de puscariasi si sectanti, sa intretina atmosfera!
Ion Iacomi voia să aducă la Han grupul de la Dalga Gară, care învârt hora și dansează de se zguduie podeaua, dar Mariana Stan nu a permis, mai ales că la Dalga Gară sunt în echipa de dans și copii mai măslinii, prea măslinii pentru a merita să danseze în fața elitelor!
Așa că au rămas cu cei din Dor Mărunt, copii care sunt treziți de la șase dimineața, să fie la șapte la Scoală, să facă performanță. Însă, din cauza faptului că Mariana Stan este maniacală, instructorii de dans nu vin la Dor Mărunt, iar adventiștii au cunoștinte limitate în hora Românească!
Si pentru că le-a fost rușine de copiii din Dor Marunt, nu exista o inregistre video, oficială, cu dansul copiilor din Dor Mărunt, chiar dacă aceste dansuri nu sunt rele, nu sunt lipsite de talent, doar că nu se încadrează la beremul fraților Iacomi și a Marianei Stan, care consideră Școala Gimnaziala nr 1, din Dor Mărunt, drept Scoală Adventistă!
Si mă întreb, unde, în lumea asta, există oameni, care să se lase nu numai calcați în picioare, zilnic, umiliți, furați, să-și lase și copii, conștienți, să fie folosiți pentru amuzamentul și delectarea unor ochi orbi, a unor urechi surde? Ce fel de oameni sunt ăștia, ce mame își lasă copii folosiți, în mod conștient, și apoi, prea rușinați de performante, nici macar nu îi mai promovează! Le este rușine de cum dansează!
” Ai văzut cum întorcea țiganul hora, au dansul în ei ăștia din Dalga!”
Când țiganul este prea negru și nedemn să danseze in fața elitelor!
„Aprinde, fato, lumina!”
La sala de sport trebuiau sa intre si copii din Dalga Gara la dans, iar Mariana Stan, inciudata de draci ca ai ei sunt inferiori la dans si avand in vedere ca pregatisera si un program cu copilasii imbracati in costume de Judo, Mariana le spune celor din Dâlga Gara ca ei nu mai intra la dans! ” Nu mai este nevoie!”
” -Mariana, esti nebuna? Noi am pregatit copiii, atata timp, degeaba?!
-Intram si vom dansa!”
La presiunile directoarei Stanoiu, Mariana a cedat! Copii din Dâlga Gară au intrat și ei în program!
Când au intrat cei din Dâlga Gară, de frică că sunt copii din minoritatea romă, mai închiși la culoare, din zona Marianei Stan s-a auzit: ” Aprinde, fato, lumina!”
Însă lumina era aprinsă, iar suprafață vitrată era suficientă! De fapt, Mariana Stan și Lascu Daniel voiau să evite prezenta copiilor mai măslinii, că stricau imaginea! Problema este veche și ține de faptul că în Echipa de Dans din Dor Mărunt, Mariana Stan și-a ales copiii mai puțin colorați, și putem vorbi de o epurare în Echipa de dans, ceea ce este o discriminare grosolană. daca ținem cont că directoarea Stan a mutat copiii problemă la cealaltă scoală din Dor Mărunt, precum și o bună parte din minoritarii romi, putem vorbi de o epurare reală pe criterii de culoare a pielii, mai mult decât etnie! Așa a ajuns că echipa de dans din Dor Mărunt să fie cu copilași puțin tuciurii, spre deloc!
Directoarea Adventista care tine mese festive cu cabaret de minori, pentru Elite- Sora Mariana Stan
La Dâlga Gară copii nu au spațiu pentru repetiții, trebuie să scoată băncile și scaunele, pentru o oră de repetiții. Totul se face într-o clasă de curs, chiar și așa, copiii din Dor Mărunt și Dâlga Gară au prezentat un program impecabil.
Nu are liceul de coregrafie Floria Capsali din București, infestat de Adventiști, sincronizarea, ritmul și dansurile populare dintr-o scoală de sat, din Dâlga Gară
Directoarea Școlii din Dâlga a postat un material pentru toți părinții pe facebook, cu un colaj de poze de la eveniment.
Primarul Italian a fost primit în Dor Mărunt, la Primărie, de pușcăriașii și violatorii din localitate, și onorat cu cadouri
În imagine (centru)- mâna dreaptă a primarului Iacomi- Consilier Purcarea Cristian- condamnat 12 ani pentru viol deosebit de grav, acuzat de tentative omor, renumit pentru violența și cruzimea cu care știe să-și înjunghie victimele!
Neluțu (zis Figură) angajat și el la ISU, în primărie, era prezent și întreținea atmosfera (și ăsta proaspăt ieșit din pușcărie, după mulți ani, pentru tălhărie și alte nebunii). În spatele lor, temuta Mariana Stan ( venită să fie sigura că nu vor agresa, fiarele primarului, invitatele)!
Blondele Italiene, habar nu aveau că erau în preajma celor mai temuți recidiviști din Județul Călărași- Tălharii lui Iacomi.
Marea absență în poze și la invitație, Fratele Micu Filip Ioel, frate întru Hristos, cel care a organizat evenimentul, alături de fratele Ionel Calotă, s-a încuiat în biroul din primărie, unde s-a rugat pentru sănătatea invitaților.