Buletin de Știri al Lumii Interlope Călărășene- Septembrie 2024

Tot ceea ce este bolnav, corupt, strâmb, murdar și scârbos, se găsește din belșug în Politica Călărășeană! Cele mai adevărate hoții, cele mai complicate și îmbârligate scheme infracționale, cele mai perverse combinații, violuri interlope, hoții incredibile!

Când Diavolul bea din apa sfințită și pupă iucoana, iar în loc de muzică, ascultă binecuvântările Preasfințitului Vincențiu

Iliuță Vasile a fost chemat de Presfintitul Părinte Vincențiu, unde a participat la o serie de rugăciuni dedicate celor prezenți, pentru curățarea sufletelor și iertarera păcatelor. Se poate observa faptul că „Stăpânul Judetului” arată cam strofolocit, speriat fiind de iminenta pierderea a fotoliului și de exilul în Italia. Se poate observa lipsa Deputatului Birca Constantin din dreapta lui Vasilică! Până și Părintele Vincentiu s-a arătat îngrijorat de halul în care arata Iliuță, motiv pentru care a lungit slujba, cu o serie de rugăciuni suplimentare!

Toți pocăiții lui Hristos călare pe grumazul Călărășenilor într-o scârboasă sesiune photo, la consiliul Județean Călărași, transformat în loc al desfrâului și al decăderii puterii administrative a Statului Român

Trei Hoți și o virgină pe post de „fiică a comunei Dor Mărunt”!

Secta Iudeo Adventistă a venit călare pe căpățână catolicului Fillippo Luberto (Primar Grassano) pentru a pune la punct ultimele acte necesare investiției (hoției) prin care CJ Călărași și Primăria Dor Mărunt vor ceda câteva zeci de hectare pentru diverse proiecte pe care Mafia Italia dorește să le dezvolte în România, cu fonduri EU, pe terenul Călărășenilor, primit gratis!

De-a dreptul hilară postarea fraților pocăiți din CJ Călărași, care vorbesc depre prezența Primarului Ion Iacomi la eveniment! :––)))))

Oportunități Bilaterale!

Comuna Dor Mărunt nu are apă curentă, nu are gaze, nu are canalizare, nu are angajați în Primărie capabili să elibereze adeverințe și să semneze acte, însă are 70 de angajați, din care jumătate pușcăriași, violatori, bombardieri și ….

Ce mama dracu să dezvolte Ion Iacomi când asta și-a transformat toată familia (de sute de persoane) într-o uriașa structură parazitară, călare pe gâtul comunității, toți angajați în posturi publice, toți flămânzi și veșnic însetați)!

Președintele Iliuță Vasile este puternic legat de Mafia Italiană, iar în perioada următoare vom reveni cu detalii explozive, legat de ilegalitățile prin care calea ferata de la Siderca a ajuns la Iliuță Vasile! Ce nu înțelege Iliuță Vasile este că Ciolacu nu iese Președinte, iar el nu apucă să fugă în Italia, iar mafioții Italieni nu dau doi bani pe el!

De-a dreptul incredibil!

În comuna Dor Mărunt oamenii nu au apă în fântâni, nu au cu ce să adape animalele, iar în ultima săptămână, jumătate din sat a rămas fară iluminat public și a stat în întuneric! Primarul vine în Primărie două ore pe săptămână, iar pușcăriașii angajați muncesc doar pe hârtie! În acest context de secetă și dezastru în agricultură, unde fermierii sunt în pragul falimentului, Primarul nostru se aseaza în poziția ghiocel în fața Italienilor mai flămânzi, mai hoți și mai nenorociți ca el! Și mâine începe Școala la Dor Mărunt, iar în Școlile Pocăite din Comună, dezastru…

Subprefectul Calarasiului a fost păstrat în Haremul Domnului Președinte, unde a fost mufat la o altă deconcentrată!

Stan Ionut face parte din elita „Zmeurelelor Dulci”. Demisionar prematur din poziția de Subprefect, unde a adus preformanta „la Sărăciile din Județ”, de până și Alin Ploiesteanu a rămas mut la vizionarea excepționalelor materialelor publicate de Jurnalistul pensionar Marin Badea.

Stan Ionut a fost mufat la un alt job, unde poate să paraziteze liniștit, ca și până acum.

Elita Zmeurelelor Dulci se referă la odraslele parazite ale Șefilor/ Șefelor de Decontentrate care găsesc utilă mufarea odraslelor transformate în organisme inerte, tot de părinți, la locuri de muncă unde primesc bani fară să facă nimic, fară să fie prezenți!

Păstrarea lui Stan, a cărui mămucă este demnă Slujitoare a lui Vasile, reprezintă un element de normalitate în Județul Călărași, cel mai sarac și mai nenorocit Județ din România Educată de Klaus și Frăția Pocăită.

Primarul „Spaguta Rate Mici” a slăbit și este trist că mâine dimineață nu va putea adresa mămicilor înfierbântate un discurs adevărat! Orașul Martir fierbe de bucuria revederii!

Există o problemă în mintea interlopilor Lehlieni! Este oare bine să iasă Spaguță la interval, având în vedere interdicția Procurorilor DNA de a exercita presiuni asupra angajaților primăriei? Mai ales că îl filmează toți și îl toarnă, live! Toți îl văd, toți stiu ce face!

Marin Zolksac- zis Zolceag- mare iubitor de penitenciare și celule răcoroase, este nemulțumit de faptul că nu primește contracte la Spitalul de Psihiartie Săpunari, așa cum au promis Liderii Clanului!

Acesta a prestat conform înțelegerii și se aștepta să primească contractele atât de dragi lui, la Spitalul de Psihiatrie Săpunari, un adevărat bordel al Clanului Iacomi, condus de Hilfe! Chiar dacă este lăsat pentru moment să se extindă în Satul Dalga Gară, acesta reprezintă deja o amenințare la adresa Clanului Iacomi, mai ales că familia acestuia creste și cresc și nevoile, iar asta se extinde mai repede că Iacomi! Nu este pentru prima oară când Zolceag este folosit la incendierea fermelor, bătăi, scandaluri, alegeri, etc!

Însă pentru sacrificiul lui, din secția de votare, nu a primit nimic din ceea ce i-au promis! Problema a ajuns pe masa lui Iliuță Vasile, care trebuie să medieze!

Doamna Gavrilă și-a dat demisia din postul de director al Scolii din Ileana- Un adevărat cataclism în Secta Iudeo Pocăită

Pe pagina doamnei Liliana Rucareanu, administratorul benzinariei Împărătești, unde adapă toate primăriile din Județul Călărași, găsim o poza excepțională cu Prințesă Motorinei și viitoarea cuscră: Gavrilă Liliana!

Gavrilă Liliana era până ieri director la Scoală din Ileana, pentru că de azi, rămâne pe postul de învățătoare, renunțând la poziție în urma insistentelor Inspectoratului Călărași, legat de fraudarea examenului! Soțul – Hilfe- este slugă în Clanul Iacomi și este păstrat în post de conducere la Spitalul Săpunari, unde are grija să umfe borderoul de motorină cu cantități fictive, că până și angajații din spital i-au făcut plângere penală! Pierderea poziției de director al Scolii a cutremurat Clanul Iacomi, care a discutat necesitatea creșterii rentei viagere acordata Jurnalistului Escroc Marin Badea, care și-a făcut un obicei prost din a ciuguli zgârciții care nu cotizează constant.

Hilfe de la Săpunari și-a infiletat băiețelul la Primăria Dor Mărunt

Un adevărat cutremur în Primăria Dor Mărunt, plină de pușcăriași, analfabeți și escroci pocăiți, cu aducerea pe postul de „angajat” al viitorului ginere al lui Dan Rucareanu! Ăștia au mufat băiatul lui Hilfe de la Săpunari la banul public din Primăria Dor Mărunt! Dan Rucareanu este cel mai mare și mai bogat investitor din zonă, că nu știe dimineața ce mașină să ia, ce să aleagă, … un Porsche, un Mercedes?!

Să ajungi, tu, Dan Rucareanu, să lași viitorul ginere pe un salariu mizer de primărie, să slujească la Ionică Turcul?! Incredibil! Nu credeam că ajung să văd așa degradare, decădere așa stâlcire a minții umane!

12oo de Călărășeni merg zilnic în Bulgaria, cu feribotul, pentru a cumpăra țigări și detergent!

Un adevărat exod zilnic are loc la Călărași, unde Călărășenii vin atrași precum muștele, de prețurile mici la tutun (în principal). Distruși de lipsa banilor, înfometați și însetați, Călărășenii merg zilnic pe jos, cu prețul de 5 ron/ cursă, la Silistra, unde cumpără câte patru cartușe de țigări de persoană.

Au ajuns oamenii mai rău că pe timpul lui Ceaușescu, când stăteau la cozi pentru butelii și pâine!

Dezastru în zona Lehliu- Dor Mărunt- Drajna din cauza secetei

Producții la porumb cuprinse intre 0 și 2000 kg de porumb la hectar! Marii fermieri suferă din cauza secetei care le-a secerat veniturile și profitul pe acest an! Este deja al treilea an de seceta acuta, cu deficit de apa în sol care a determinat și scăderea nivelului pânzei de apa freatica! Peste 20% din fântânile din întreagă zona au rămas fară apa! În zona vorbim de o situație dezastroasa!

Scoala Generală din Dor Mărunt- REZULTATE CATASTROFALE LA EXAMENUL DE TITULARIZARE- (unde se desfășoară Parteneriatul Iudeo-Pocăit cu Biserica Adventistă de Ziua a-8-a: Scoală- Performanță- Elite- Primărie)

Nevestele, copilițele, amantele și iubitele celor din Clanul Iacomi, cu note de 2 și 3 la titularizare!

Vom dedica mâine un articol excepțional legat de subiect, așa că pregătiți floricelele și berea!




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *