Am fost personal pentru a o informa pe doamna Procuror că urmează să răspundă în fața CJI (Curtea Internațională de Justiție) pentru acuzația de: Crime Împotriva Umanității, alături de Xenofonte Purcarea, de Bănescu Liliana, de Ciuciur Daniel, de Petrache Angelica, de Miu Madalina și alte câteva personalități Călărășene, din Magistratură!

Update 13.00, citat din Tudor Dinu-„File de Cronică din trecutul comunei Dor Mărunt până în anul 1989”

Oameni și priveliști la Dor Mărunt-de Florența Albu – 1961

Scriitoarea Florența Albu vine în comună și face un reportaj cu titlul „Agricultura de țărani deștepți”…, în care prezintă activitatea gospodăriei agricole și viața din sat.

Gospodăria colectivă „Viață Nouă” era condusă de Gh. Raduta, prezentat ca un țăran deștept, o personalitate, în felul sau, care putea fi găsit la colectivă, dimineața și la sfârșitul zilei, fie printre meșterii ce construiau un garaj în curtea sediului, fie în „biroul sau” o cameră neîncăpătoare…

De obicei era în conjurat de o mulțime de oameni care își spuneau părerea, așteptau rezolvarea unei probleme, – râd, vorbesc, glumesc, își dau vesti de pe câmp. În mijlocul fumului de țigară și al discuțiilor-la birou, stătea președintele Raduța: mic de stat, gros, mot de Taraș Bulba, cărunt, cu un râset-tunet!

La un moment dat începe să tune și să prezinte în camera plină de oameni principalele probleme din ziua respectivă:

  • S-a întâlnit cu inginerul Longhin de la GAS pe un câmp spre Sighireanu, pentru a stabili hotarele cu ei. Au văzut grâul pe tarlaua GAC, care a înfrățit frumos și a crescut de se ascunde ciocârlia-n el. I-a arătat și tarlaua cu porumb care a început să încolțească deja. A adus cu el câteva boabe cu mlădițe cam pe la 2 cm în sus. Lucrul acesta l-a determinat să spună „Asta înseamnă agricultură de țărani deștepți” și să-l provoace pe inginer la o întrecere.
  • Vine cu o altă propunere: să semene pe vale porumbul local de Bărăgan- „dinte de cal”, în ultima tarla, unde e mai rece și mai umed care dă rezultatebune în locuri de-astea. Iar dublul hybrid ICAR să-l pună pe coastă.”

În plina epocă stalinistă, de bolșevism rusesco-evreiesc și românesc, în regimul lui Gheorghe Gheorghiu Dej, oamenii satului își găsesc matca, își folosesc talentele în ceea ce stiu ei mai bine, agricultura satului. Porumbul era soi „dinte de cal” porumb „de Bărăgan” nu de „Pioneer” și nici de „Syngenta”. Țăranii sunt pusi în valoare, desi deposedați de pământul lor, ei se regăsesc utili în vatra satului lor, iar pământurile rămân în comunitatea locală. Nu sunt marginalizați, manelizati, apelați cu hoți și puturoși, dimpotrivă li se recunoaște hărnicia, înțelepciunea, cunoașterea terenurilor ca pe propria lor palmă muncită și sunt o echipă cu conducătorii de IAS-uri și colective, oameni cu studii de inginerie precum doamna inginer Stancui M. Măria cas. Himceac, promoția 1967 (mama prim-procurorului Bănescu-Himceac, fina interlopilor de azi).

Ce a mai rămas azi din monografia satului românesc, cați țărani mai sunt azi puși în valoare, cați mai lucrează pământul lor în așa zisă democrație care a readus pământul în proprietatea țăranului, ca mai apoi să-l forțeze să-l vândă pe nimic și să îl dea străinilor fară să poată să se plângă că este deposedat.

Capitolul Xenofonte-Padrino în justiția călărășeană

Începând cu data de azi (01.01.2025) Parchetul de pe Lângă Tribunalul Călărași are un nou șef!

Doamna Procuror Manea Cornelia, un om foarte bine pregătit profesional, va preda ștafeta unui nou coleg și încheie un capitol trist al Justiției din Județul Călărași (Capitolul Xenofonte).

Manea Cornelia a fost în umbra Procurorului Xenofonte Purcarea (zis Padrino), care alături de Procuror Ciuciur Daniel (transformat miraculos în Judecător) au nenorocit Județul Călărași, asigurând Protecție Crimei Organizate, ceea ce a transformat Județul, timp de două decenii, în cea mai coruptă structură a Statului Român, in care pedepsiți sunt doar cei slabi, doar cei amărâți și bolnavi!

Interimatul deținut de doamna procuror Manea din data de 15.11.2023, prin delegare, era expirat (în fapt) de câteva luni.

Manea Cornelia este o femeie fermecătoare, dacă ai ocazia să o cunoști!

Știam că pleacă din cea mai importantă poziție din Județul Călărași, așa că am vizitat-o la „Palat”, unde am ținut foarte mult să îi transmit situația de la firul ierbii, din județ!

Faptul că Procurorii din Județ, timp de mai bine de zece ani, au început o adevărată campanie, alături de Polițiști și Judecători, de a pedepsi exemplar oamenii amarați și fără apărare, de multe ori pentru fapte nereale, pentru a justifica existența unui sistem insalubru, parazitat de o armată de putori, care în loc să aplice legile Țării uniform, protejează Crima Organizată Politic și structurată neuniform, la nivelul Județului.

Am fost personal pentru a o informa pe doamna Procuror că urmează să răspundă în fața CJI (Curtea Internațională de Justiție) pentru acuzația de Crime Împotriva Umanității, alături de Xenofonte Purcarea, de Bănescu Liliana(Himceac), de Ciuciur Daniel, de Petrache Angelica, de Miu Madalina și alte câteva personalități Călărășene din Magistratură!

„Persecutarea oricărui grup sau a oricărei colectivităţi identificabile din motive de ordin politic, rasial, naţional, etnic, cultural, religios sau sexual, în sensul paragrafului 3, ori în funcţie de alte criterii universal recunoscute că inadmisibile în dreptul internaţional, în corelare cu orice act prevăzut în prezentul paragraf sau orice crimă de competenţa Curţii”.

Timp de mai bine de un an, doamna procuror Manea Cornelia nu a ieșit 10 minute pe teren (avea aceste activități ca principală sarcină), să vadă situația din Cocina Lehliana (spre exemplu), acolo unde trei procurori „muncitori” lucrează intens să bage la pârnaie „sărăciile”!

Lipsiți de un control real al activității, fără vreo posibilitate de a raspunde în fața cuiva pentru faptele lor, Procurorii au câștigat un statut aparte în rândul Magistraților și chiar al muritorilor!

Justiția că Instrument al Totalitarismului

Unul din primele instrumente totalitare pe care bolșevicii și l-au asigurat la invazia din 1944 a fost ministerul justiției, prin care cizma bolșevică a putut fi impusă în România prin epurarea elitelor intelectualității romanești dar și ale satului românesc. Micii chiaburi, țăranii harnici și înstăriți au fost, prin ministerul justiției de atunci, decimați. Lucrețiu Pătrășcanu, adus din Moscova, a desăvârșit instaurarea regimului totalitar în 1944, asigurând ministerul justiției bolșevice.

Într-un arc peste timp, Securitatea Neagră, constituită din elita celor care țineau totul în pumnul controlului din 89, cei care și-au dat mâna și au instituit regimul neo-totalitar de azi, spirjiniti de frații lor unguri și de iudeo-adventiștii străini de tot ce-i românesc, care fară milă, au pustiit județul instaurând niste slugoi ca Iliuță Vasile și Iulian Iacomi, un Filipescu și un Iulian Dumitrescu, niste borfași ținuți sub control tot de ei prin puzderia de dosare pe care procurorii le țin în sertare, prin filaje derulate tot de ei prin securitatea lor (parte din gașca) și cu care îi controlează în beneficiul lor și al afacerilor lor înfloritoare.

Menținerea acestor borfași este doar fațadă prin care aceste familii securistice (Himceac-Chesca-Bogdan și Daniela Mihai), transferate din vechiul sistem comunist în sistemul neo-bolșevic după 89, pe care l-au impus pentru a masca controlul real pe care doar ei îl dețin în județul Călărași. Un județ important în arhitectura destructurării statului român din temelii, a alungării românilor din țară, pribegi prin țări străine, a vânzării pământului strămoșesc apărat de moșii și strămoșii noștri în războaie de întregire a patriei, a alienării copiilor noștri în școli conduse de mafia iudeo-pocăită.

Cei trei procurori, instituiți ca ZEI într-un regim ultra-totalitar impus în obstina Lehliu, sunt liderii noii elite bolșevice instaurată în capul județului chiar de ei.

Cine își imaginează că un Iliuță Vasile sau un pârlit de porcar din Țigănești (comuna înfloritoare moldovenească din lunca Iașului) ajunge să asuprească un județ, să prăduiască copiii nevoiași, alungând forță de muncă tânără și în putere, lăsând localități pustii, fară sprijinului acestor capi ai justiției, niste exponenți ai securității supraviețuitoare prin compromis și prin trădarea epocii ceaușiste?

Trebuie să fii prea naiv să nu vezi cum liderii politici, aleși pe capete, care mai de care mai analfabet, mai ticălos și mai pus pe prăduială, sunt aduși și unși de chiar această elita totalitară a neo-comunismului instalat după 1989.

Vom dezvălui în episoadele următoare cum a ajuns prim procuror Himceac Liliana (actuala doamnă Bănescu), împreună cu elita călărășeană, lehliana, cea mufata în securitatea dinainte de 89, la cârma județului, prin impunerea cizmei totalitare pe gatul oamenilor muncitori, harnici și cu credință în vatra strămoșească, în muncă cinstita a câmpului, a satului lor pe care l-au ridicat în pofida acestor fanarioți păgâni, care au acumulat averi colosale.

Himceac Liliana, un exponent al justiției represive, este împreună cu familia acesteia o beneficiară directă a sistemului totalitar care a subjugat România după 89, în cârdășie cu ungurii, premiați de aceștia și pusi cu mâna în funcții din care și-au tras toate avantajele cu beneficii pentru nouă vieți și tot atâtea generații. În timp ce oamenii muncitori, concetățenii lor rămân fară pământ, fară case și fară copii. În timp ce județul este pustiit de ei, elita totalitară.

Înălțarea elitei totalitare a magistraților călărășeni pe baza rezultatelor de tipul recoltei la hectar a tâlhăriilor și faptelor excesiv pedepsite, produse de pătura celor saraci și amărâți din județ

Ceea ce este trist, este că Prim-Proc. Manea Cornelia, în calitatea ei de „Sef” al Parchetelor Călărășene, nu a depus un minim efort de a da drumul sutelor de dosare în care Primarii și Leprele din Clasa Politică, jefuiesc și distrug un Județ întreg.

În Călărași, din 100 de oameni arestați (sau plasați sub control judiciar), 96 sunt romi, chiar dacă pentru fapte similare, cei care au bani nu trec prin același calvar! Există o adevărată rețea de abuz al celor sărmani, din păturile defavorizate, care include o alianță între Procurori- Judecători- Polițiști, de a judeca cu celeritate (pentru justificarea activității) exclusiv oamenii vulnerabili și fară posibilități.

Comanda gratuit EXPERIMENTUL LEHLIU

Cotidianul Experimentul Lehliu este oferit gratuit celor care vor să înțeleagă mlaștina corupției în care ne zbatem cu toții. Nu este pentru oricine, nu este ușor de citit, însă este gratuită și oferit cu multă trudă, iar cele 8000 de exemplare rămase, încă te așteaptă. 266 de pagini de adevăr, fără interese obscure.

Cartea se poate descarca in format pdf si aici:

Loader Loading…
EAD Logo Taking too long?

Reload Reload document
| Open Open in new tab

Download