Orașul trist Lehliu Gară are un nou șef de Poliție, pe numele lui mic Mihail, zis Koala.

Mutat înapoi de la Secția Dor Mărunt, secție subordonată doamnei Prim Bănescu Liliana, Inspectorul Țacu face o treabă excepțională la cârma Secției de Poliție Lehliu.

Trebuie spus că singura activitate cu adevărat vizibilă de la transferul acestuia la Călărași, este protejarea crimelor, hoțiilor și scarbosenilor făcute de membrii Grupării Iacomi și de acoperire a ilegalităților din timpul procesului de votare, perioadă în care fostul Șef al Miliției Lehliu Gară, domnul Dimancea Adrian, a organizat un adevărat dispozitiv de protecție al interlopilor din zonă, pentru a proteja cumpărarea masivă de voturi, transportul sub amenințare al votanților la secții și acoperirea ilegalităților semnalate.

Țacu a venit în Călărași și a fost „omenit” așa cum se cuvine, a fost respectat și apreciat.

Rămas la fusta doamnei Prim Bănescu Liliana și aflat sub tiranica și directa coordonare a acesteia, Țacu a devenit un om rău, o persoană coruptă, rupt de realitatea în care trăiește și capabil de fapte cumplite, culminând cu înfometarea unei întregi familii, pe care a băgat-o la pușcărie, pe care a condamnat-o și pe care și acum, o abuzează, o nenorocește pentru că poate și pentru că nu îi pasă! Cand are timp, face alaturi de Interlopii lui Iacomi- bine- prin donații pe tipar pocăit sectant, pentru a ajuta copilasii săraci…

Dimancea Adrian- fostul Șef adus special pentru a ajuta Clanul Iacomi și zdrențele de la PSD să fure procesul electoral, masiv, fapt impus de Iliuță Vasile, prin Proc Bănescu liliana și neferictul ei soț, un om mic și neputincios, ținut de două decenii în posturi publice, să aibă și el un scop în viață, a fugit de la Lehliu, în momentul în care a aflat că au fost depuse la Ministerul Afacerilor Interne sesizări legat de activitatea infracțională…!

Țacu a fost adus înapoi ca ultim resort pentru o situație complicată, pentru că nimeni nu vrea să lucreze cu doamna Bănescu, un om corupt, care bagă la pușcărie femei de 70 de ani, în timp ce dosarele lui Iulian Iacomi și ale lui Ion Iacomi le ține la sertar și le dă în lucru la 12 LUNI DISTANȚĂ DE LA DEPUNERE.

In timp ce doi procurori au renunțat la Parchetul Durerii (Parchetul de pe Lângă Judecătoria Lehliu Gară), la Lehliu a rămas doar doamna Proc. Bănescu și doamna Grefier Șef Roxana (cea care face toată treaba)!

Țacu a fost adus la Lehliu unde trebuie să aibă grijă de zona cu probleme, un adevărat focar infracțional, timp în care trebuie să apere Clanul Iacomi, interesele firmelor lui Iliuță Vasile și camioanele acestuia, dar și mafia locală, care este ferită de probleme.

Și pentru că are timp și oameni mulți, îi scoate în stradă, la produs!

Camioanele și utilajele agricole ale lui Iliuță nu sunt oprite în trafic în zona Lehliu- Călărași!!!!!!!!!!

Pandia Adrian și Florea Cristian- cei mai fioroși Milițieni

Pandia Adrian a venit la Lehliu unde a găsit un post cald la Poliția Lehliu Gară, iar pentru faptul că a lui aleasă este infiletata bine în Primăria Lehliu Gară, la dreapta lui Iulian Iacomi, îi asigură protecție și o fulminantă ascensiune.

Pentru a se recompensa, pentru a răsplăti „darul primit”, Pandia este slugarnic și ajută Crima Organizată și raspunde rapid la solicitările doamnei Prim. Bănescu, cu speranța că vă deveni Insp. Principal de Poliție, chiar dacă nu are studii!

Oricum la Lehliu, de studii nu ai nevoie, trebuie să „stai barosan pe craci” !

Agentul Pandia- știe să scrie (pe litere)!

Agentul Florea Cristian- Teroarea Calarașiului

O incredibilă armată de bugetari sunt scoși pe străzile Calarașiului, „la produs”!

Polițiști, Antifrauda, Poliția Autostrăzii, RAR-ul, Poliția frontierei, toți, dar toți dau amenzi, cât mai multe amenzi, multe fară noimă, doar pentru a umple agenda și pentru a arata că lucreză! Te opresc din cinci in cinci km!

Am avut ieri o vizită la redacție, legat de o amendă dată în Dor Mărunt, de Agentul Florea Cristian, care a oferit cu lejeritate unui pensionar de 70 de ani, o amendă de 1200 ron și talon reținut, pentru două becuri arse și un geam crăpat la farul de ceață!?

Am rămas șocat să văd ce idioțenii a putut milițianul să treacă pe foaie!

Milițianul a scris și de defecțiuni la sistemul de frânare, chiar dacă nu a verificat acest sistem?! DEFICIENTE MAJORE- 2 becuri arse!!!!

Ceea ce este șocant, este că amenda a fost dată la ora 11.00 am, iar becurile erau unul la farul de ceata, celalalt la faza lungă!

Asta este rezultatul unui stat polițienesc, corupt, lichelizat, condus de niste nemernici, care au impresia că pot până la sfârșitul zilelor, să asuprească o națiune întreagă!

Cum constatarea a avut loc în miezul zilei, normal era ca șoferul să fie lăsat să monteze două becuri noi în locul celor arse, însă milițianul plin de zel, a luat talonul și a dat amenda!

Este trist acest comportament aberant al organului, care acordă amenzi uriașe, ce depășesc pensia medie, doar pentru a arata la sfârșitul schimbului, că a dat x amenzi, la x nefericiți.

În timp ce aceste grozăvii au loc sub ochii nostrii, afaceriștii care cară lemne ilegal, cei care cară cereale și au legături cu cei din Clanul Iacomi, nu sunt deranjați.

Iar pe străzile comunei Dor Mărunt, merge un Komatsu de 18 t (al primăriei), condus de un Gigel cu categoria B, fară ITP sau alte acte!

Și uite așa, Agentul Principal Florea Cristian, se alege cu sesizare pentru Comportament Abuziv, Sesizare pentru Abuz în Serviciu și Solicitare la Minister pentru retragerea certificatului ORNISS (Oficiul Registrului National al Informațiilor Secrete de Stat).

Insp. Tacu- proaspăt tuns

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *