Distrugerea structurii sociale prin anihilarea oricărei inițiative locale de producție.
Forțarea oamenilor în putere să migreze din lipsă de perspective.
Distrugerea oricăror perspective de dezvoltare a comunitatilor locale prin metode din manualele mafiilor Ndràngheta, mafii de tip rural: blocarea crescătorilor de animale, incendierea fermelor, stârpirea micilor producători se face utilizand Unitățile de Forță (M.A.I., Magistrati, Administratie locala) ale aparatului politic aservit Crimei Organizate Politic. Toate, dar absolut toate aceste elemente sunt specifice conceptului de crime împotriva umanității, așa cum este definită în Noul Cod Penal și reprezintă noua realitate în mănoasa Câmpie a Bărăganului.
CRIME CONTRA UMANITĂŢII | Codul Penal-Parte integrantă din Lege 301/2004 (1)
Săvârşirea în scopul de a distruge în întregime sau în parte o colectivitate sau un grup naţional, etnic, rasial sau religios a vreuneia dintre următoarele fapte:
b) vătămarea gravă a integrităţii fizice sau mintale a membrilor colectivităţii sau grupului;
c) supunerea colectivităţii ori a grupului la condiţii de existenţă sau tratament de natură să ducă la distrugere fizică;
d) luarea de măsuri tinzând la împiedicarea naşterilor în sânul colectivităţii sau al grupului; se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă sau cu detenţiune severă de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.
(2) Înţelegerea în vederea săvârşirii infracţiunii de genocid se pedepseşte cu detenţiune severă de la 15 la 20 ani şi interzicerea unor drepturi.
Tratamentele neomenoase
Alte crime contra umanităţii Art. 175. -(1) Săvârşirea, în cadrul unui atac generalizat sau sistematic, lansat împotriva populaţiei civile, a vreuneia dintre următoarele fapte:
b) vătămarea gravă a integrităţii fizice sau sănătăţii fizice ori mintale;
c) exterminarea;
d) supunerea la sclavie; e) deportarea sau transferarea forţată de populaţie;
f) privarea de libertate, fără o judecată prealabilă efectuată de către o instanţă constituită în mod legal şi care să fi judecat cu respectarea garanţiilor judiciare fundamentale prevăzute de lege;
g) tortura;
i) discriminarea oricărui grup sau a oricărei colectivităţi din motive politice, rasiale, naţionale, etnice, culturale, religioase sau sexuale;
Doamna Prim Procuror Bănescu Liliana a devenit Regina unei rețele de Crimă Organizată
Doamna Prim Procuror Bănescu Liliana a devenit Regina unei rețele de Crimă Organizată care are ca principal scop asigurarea bunăstării unei pături de putori parazite, care, de trei decenii conduc Județul Călărași și România.
Doamna Procuror Bănescu Liliana a protejat zeci de persoane din Clanul Iacomi și din politica locală, distrugând totul în jurul ei.
A nenorocit familii cu rechizitorii aranjate, a încuviințat măgării care au fost transformate în sentințe, fară să piardă din vedere un aspect foarte important: și-a băgat în traistă cu trei mâini, a „furat” și a acumulat averi colosale.
A se reține că soțul neputincios al doamnei prim, soțul mut, este unul dintre cei mai bogați bugetari din Județul Călărași.
Noii Boieri- o adunatură de animale
Ciocoii Post Comunism
Noua Clasă de Nobili – a considerat util să formeze un aparat de putere și control, să țină „pulimea, gloata…” sub control, pentru a parafraza un fost primar din Lehliu Gară, dl Iulian Iacomi.
Cocoii Noi au în spate rețele pocăite mafiot-oculte care sunt adânc mufate la banul public și care țin sub teroare un județ întreg prin subjugarea școlilor și infiltrarea sistemului de educație. Dacă ridici glasul și nu accepți noua clasă de nobili, copii au de suferit în școlile pe care au pus labele.
Așeráh – Stâlpul sacru al Marii Resetări
Așa se face că Doamna Prim Bănescu, vecină de apartament cu Regina adventistă Mariana Stan, cea care domină mai multe instituții de învățământ din Călărași, formează împreună un tandem de bază, „Stâlpul Sacru” pe care noua orânduire, Marea Resetare s-a instalat.
Așa au ajuns noii Nobili, noii Boieri, să controleze Poliția, ca principală unealtă de forță, o bâtă veritabilă care lovește nemilos în cei sărmani și îi păzește pe cei puternici de litera legii.
Procurorii și Polițiștii au ajuns să le păzească petrecerile, în timp ce ei petrec, fură, jefuiesc și sărăcesc o Țară.
Metoda e patentată în întreagă țară, județul Călărași reprezentant un teritoriu de încercare și formare a rețelelor. Un polițist, că Tacu Mihail de exemplu, sau un procuror cu facultate pe genunchi, e luat din colbul doljului (majoritatea oamenilor aduși în administrația de stat provin din județul Dolj-Craiova, un județ ca și Teleormanul pe care adventiștii îl stăpânesc în totalitate, vezi Aurel Neațu care provine din Dracea-Teleorman, capul formal al Biserici Adventiste de Ziua a Șaptea în ultima decadă) și transformat peste noapte în inspector sef, în procurori în parchete importante, în directori de direcții în diverse ministere, în ministru al justiției că acest Radu Marinescu, o slugă a clanului din Craiova. Cocoțați brusc pe treaptă ierahica, mult peste valoarea lor, aceștia sunt simple instrumente în mâinile mafiilor care devalideaza bugetul statului.
Cum poți teroriza județe întregi, orașe înfloritoare, tineri nevoiți să ia calea exportului de slugi pentru occident, altfel decât prin impunerea unor cozi de topor, neinstruiți, nepregătiți, fară o bază profesională, buni de executat ordine orbește. Ajunge să le dai doar bulanul (funcția).
Despre coabitarea clanului din Craiova Olguta Vasilescu-Claudiu Mandea cu adventiștii, vom dezvolta ulterior, dar îndemnam cititorii să intre pe pagina Olgutei și a primăriei Craiova pentru a vedea câte acțiuni de infiltrare în aparatul statutlui numără adventiștii în Craiova, însoțiți și ocrotiți de gingașa Olguța. Abia atunci realizezi că protecția doamnei prim Bănescu (Himceac) este parte dintr-o acaparare a statului mult mai largă, oriunde aceste secte se întind că o plagă. Și nu, nu este vorba de crediciosi, ci despre capii adventiști, o interfață a mafiei din interior și din exterior.
Asta-i România adevărată, România goală, România reală
Câmpia Bărăganului este sărăcită, fară copaci, depopulată.
Și în timp ce fostul Comandant al Poliției Lehliu Gară, dl Buraga Costel (pocait penticostal si el, ca asa cere Marea Resetare), frate în Biserica lui Hristos, era Comandant (în adevaratul sens al cuvantului), noua achiziție, dl Insp. Tacu Mihail citește cărți motivaționale pentru a avea puterea să iasă din casă dimineața, cărți speciale, pentru persoane speciale.
Nu am auzit vreme de zece ani, ca domnul Buraga să fi făcut vreodată rechizitorii aranjate, să se răzbune pe oamenii amărâți și să aresteze mame, lăsând copiii înfometați în case!
Ceea ce se întâmplă acum în Câmpia Bărăganului este fără precedent!
Insp. Tacu Mihail nu doar că a subordonat total, clanului Iacomi, activitatea Poliției din zona Călărași, însă a transformat întregul concept al Justiției într-o hazna mirositoare.
Cazul Olgutei din Razvani, care a fost încătușată de Polițistul Pandia și bătută preț de cinci minute cu pumni si picioare, până a băgat-o în spital cu trei coaste rupte, umar dislocat și fractură la picior, este edificator.
Dosarul Olgutei este unul foarte complex, motiv pentru care am cerut ajutorul unei echipe specializate în astfel de abuzuri ale Poliției, pentru a putea desluși și prezenta faptele scârboase ale milițienilor, fapte îngăduite de doamna Bănescu și de Judecător.
Toate aceste abuzuri pălesc însă în fața foamei de bani a lui „Lauraș”, soțul mut al doamnei Prim Procuror Bănescu Liliana.
Odiseea bâlbâitului de PNL-ist Lascu Ilie- un animal de pradă lăsat în liberate și cu averea neatinsă. A primit o sentiță prietenoasă, ajutat fiind…
În timp ce Lascu Ilie fura milioane de euro din banii publici, sifonând 5 primării, doamna Bănescu Liliana avea grijă de dosarele bâlbâitului, care nu poate scoate două vorbe coerent.
Doamna Bănescu a ascuns plângerile penale la adresa lui Lascu, iar Iacomi și Lascu au rulat milioane de euro la Lehliu cu palate ridicate chiar lângă Parchetul doamnei Prim.
Drept mulțumire, Lascu a umplut cu pământ buzunarul mereu gol al doamnei Prim Procuror.
Prins de ouțe și strâns bine de DNA, Lascu a fost debranșat de la bănuțul public, însă a fost lăsat cu averea neatinsă. Doamna Prim a avut grijă să aranjeze, prin „Lauraș” (Liderul politic care nu a existat), tranzacții cu terenuri, până la ieșirea din ring a lui Lascu.
Așa am ajuns să primim la Redacție detalii incredibile ale tranzacției, detalii ale negocierilor dintre doamna Bănescu și Lascu (prin terți) și modul perfid în care Fam. Bănescu a realizat tranzacții de aproape un milion de Euro, în mod aproape legal, cu participarea directă a Primăriei și a Primarului Lascu Ilie din Nicolae Balcescu- atunci inculpat!!!
Inculpatul a aranjat tranzacții de aproape un milion de euro, cu terenuri, în schimbul unor avantaje în dosarele pe care le avea instrumentate la doamna Bănescu și aici, este important de văzut (de verificat) traseul acestor dosare în Parchetul doamnei Bănescu!
În timp ce tu te chinui să pui o pâine pe masă copiilor și să plătești curentul electric, Bănescu Liliana aranjează tranzacții de milioane de Euro alături de cei din Clanul Iacomi
Minunea înmulțirii hectarelor de pământ ale Fam. Banescu
Luca 9:16: „Luând cele cinci pâini și cei doi pești și privind la cer, a mulțumit și a frânt pâinile. Apoi le-a dat ucenicilor, iar ucenicii mulțimilor. Ei au mâncat toți și s-au săturat, iar ucenicii au strâns douăsprezece coșuri pline cu fărâmiturile rămase.„
Toate aranjamentele au fost făcute în perioada în care Lascu avea calitatea de inculpat și aștepta sentința judecătorului, în cazul de corupție instrumentat de DNA.